Advertisements

De ce are nevoie România de poliție aeriană?

Sub conducerea unui președinte marinar, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a fost desemnat presa problemă de securitate națională. Același CSAT condus de președintele Băsescu n-a suflat o vorbă despre incapacitatea asigurării suveranității spațiului aerian. A fost nevoie de o situație extrem de periculoasă – agresiunea Rusiei asupra Ucrainei – pentru ca să lăsăm și noi gargara și să recunoaștem că suntem, oficial, la pământ.

S-a ajuns în situația ca NATO să constate că Romania nu-și poate apăra spațiul aerian național.

Din acest motiv, comandamentul european NATO a propus instituirea unei misiuni de Poliție Aeriană pe modelul celor din statele baltice și din Slovenia. Nici statele baltice și nici Slovenia nu au avioane de luptă, așa aliații au preluat această misiune – una minimală. Băsescu a semnat atunci acordul ca în România să existe la Mihail Kogălniceanu o bază permanentă NATO, împărțind responsabilitatea cu miniștrii care au tărăgănat timp de un deceniu programul de achiziție a avioanelor multirol.

Departamentul american al Apărării nu are oficial o prezenţă permanentă la Câmpia Turzii, în ultimii ani aici au fost desfăşurate temporar avioane militare de tip F-15 şi A-10 cu misiunea de „intensificare a cooperării cu forţele române”. Care forțe s-au mișcat târziu, optând pentru 12 avioane F-16 din Portugalia, recondiționate, împărțite la Borcea și Câmpia Turzii. Cu ocazia Zilei Naționale, cele de la Borcea nici nu s-au ridicat de la sol, în timp ce un F-16 de la Luna a survolat Clujul și Alba-Iulia.

US Air Force a anunțat investiții de 40 de milioane de dolari în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. Aproape 25 de milioane de dolari din suma oficială de 40 au fost alocate infrastructurii, care permite în mod direct planificarea misiunilor şi executarea operaţiunilor de zbor. US Air Force a cheltuit deja 5 milioane de dolari pentru a repara o pistă, iar baza își extinde suprafața cu 370 de hectare de teren.

Investiţia cu terme de finalizare 2019 face parte din planul de măsuri american pentru descurajarea Federației Ruse în cadrul operaţiunii European Deterrence Initiative. Între 4 și 6 avioane F-16 Falcon sunt operate de la Baza 71 Aeriană localizată lângă orașul Câmpia Turzii, în județul Cluj. De asemenea, un hangar de 950.000 de dolari va putea găzdui drone de altitudine medie, probabil de tipul MQ-9, singurul sistem aerian MALE fără pilot aflat în dotare, cu respectarea tuturor cerinţelor de securitate necesare pentru operaţiunile fără pilot.

Baza Aeriană de lângă Câmpia Turzii fost fondată pe 1 Iunie 2002, în urma unui program de reorganizare a Armatei Române.

Locația actuală a bazei a fost folosită, încă din timpul celui de al II-lea Război Mondial, pentru desfășurarea operațiilor aeriene din zona Aiud – Turda – Cluj. În vederea creșterii mobilității, operaționalității și eficacității dispozitivului de luptă al armatei și aviației militare, în anul 1982, aerodromul de la Câmpia Turzii intra în compunerea Escadrilei 48 Aviație Vânătoare din cadrul Regimentului 91 Aviație Vânătoare, dislocat la Deveselu, județul Olt.

În același an Escadrila 48 Aviație Vânătoare dobândea statutul de unitate militară, după care în anul 1987 se dislocă pe aerodromul de la Câmpia Turzii. Unitatea devine nucleul Regimentului 71 Aviație Vânătoare, echipată cu aeronave MiG-21. La data de 9 iunie 1987 au aterizat aici primele avioane în dublă comandă, iar la data de 3 iulie 1987 are loc primul zbor de instrucție pe aerodromul Câmpia Turzii. În anul 1995 ia ființă Baza 71 Aviație Vânătoare-Bombardament și Grupul 71 Aviație Vânătoare, unități ce își desfășoară activitatea pe aerodromul de la Câmpia Turzii.

Primele avioane MiG-21 LanceR, varianta aer-sol și ulterior varianta aer-aer intră în dotarea unității în anul 2001 iar iar în 2003 sunt mutate aici elicopterele de la fosta Bază 58 Boboc. Aerodromul a fost adus la standardele NATO în anul 2006, în urma unor investiţii în valoare de 15 milioane euro, cu sistem de radionavigație, iar în anul 2010, Baza 71 Aeriană de la Luna a fost înzestrată cu elicoptere IAR-330 SOCAT.

Viitoarele hangare de aici, construite la standarde US Army, vor permite şi repararea sau întreţinerea avioanelor  chiar şi pe vreme neprielnică, lucru considerat esenţial în cazul unui eventual conflict. Apoi, americanii mai vor să construiască o platformă betonată, în valoare de aproape un milion de dolari, care să poată găzdui avioane militare americane de transport: mai exact vor putea fi parcate aici avioane Lockheed C-5 Galaxy sau Boeing C-17 Globemaster III.

Advertisements

Lasă un răspuns