Advertisements

Bufetul Ciocanul

 cluj3      În prima etapă de comunizare a Clujului, prin anii 60, restaurantele redeveniseră „populare”: locul vechilor localuri boeme fusese luat de ospătăriile ieftine, birturile și bufeturile cum erau „Ciocanul” din Piața Gării, Cireșoaia și Jiul, sau restaurantele fără mari pretenții, ca: Azuga, Pescăruș și Vânătorul.

   Și, în vreme ce milițienii băteau străzile orașului în căutare de informații care să-i ducă la descoperirea identității agresorului necunoscut, vorbele circulau în aceste spaţii publice aproape complet ignorate de anchetatori: obişnuitele taclale proliferau aici, unde majoritatea clienților se cunoșteau, iar discuțiile se încingeau mult mai ușor decât în liniștea străzilor ocupate de milițieni. Clientela bufetelor nu avea mari pretenții: aici se căutau în principal micii și berea, oamenii ignorând alte preparate din meniu. Foarte rar câte un client comanda un ceai sau o cafea, dar asta se întâmpla mai degrabă dimineața.

       La acele ore ale dimineții, nu se prea vorbea mult. Puteai vedea câte un obișnuit al bufeturilor amintite intrând în local până la bar, cu ochii mijiți: se apropia de tejghea fără să spună vreun cuvânt, iar cel care servea îi turna un deț de rachie sau pălincă, după cum îl cunoștea. Omul dădea păhărelul peste cap, punea banul jos lângă el și pleca în treaba lui. La „Ciocanul”, localul din apropierea Gării, majoritatea clientelei era formată din călători și angajații stației CFR.

       O altă lume era cea a cafenelelor, unde cei de rând dezbăteau la fel de pasional problemele personale ori pe cele ale comunității. S-a dovedit că această punere în comun de informaţii şi puncte de vedere pornind de la o idee, a dus de cele mai multe ori dacă nu la soluţionarea problemei, măcar la o stare de bine a celor care se întâlneau și dezbăteau la o cafea.

       Ca fiinţă socială, omul adoptase cafeneaua ca mediu ideal de întâlnire cu semenii. Se spune că marile probleme ale lumii se pun la cale în astfel de întâlniri conviviale, iar micile localuri de tipul bufetelor sau cafenelelor cu terasă înlocuiseră viaţa boemă din urbea de pe malul Someşului. „Cafeneaua este parlamentul poporului” spunea Balzac, amintind despre rolul social al acestui local. Dezbateri politice, probleme existenţiale, pasiuni incendiare sau obişnuitele taclale, toate par mult mai savuroase în spaţiul public al cafenelelor sau al bufeturilor.

       Citirea presei, ca şi examinarea chestiunilor zilei se făceau cu mare aplomb în faţa unei ceşti de cafea şi a unor interlocutori de același calibru, capabili să ridice idei ori să critice deciziile noilor conducători.

– continuă aici –

Advertisements

Lasă un răspuns