Advertisements

Clujenii propun alt robot: Betonia

La scurt timp după ieșirea publică a primarului Emil Boc, care s-a grăbit să anunțe „angajarea” primului funcționar virtual din România, Antonia (robo wannabe, actualmente însă doar un formular online), IT-istul clujean Marcel Lucian Popa, care a studiat la Facultatea de Automatică şi Calculatoare UTCN, vine cu o contra-propunere:

Aș dori implementarea unui al doilea funcționar public care sa se ocupe de firmele de construcții care plimbă „fără număr” și fără nicio restricție: utilaje grele, mașini, macarale, la ore de vârf și pe cele mai înguste străzi, contribuind astfel la un trafic extrem de fluid, la fel ca mersul pietonal.

Nu de alta, dar probabil aceste firme au și ei constructori virtuali, pentru că multe din ele construiesc blocuri fără să aibă decât vreo 2-3 angajați cu acte. Fiind al doilea funcționar, iar primul fiind cu A, propun numele de Betonia 🙂.  

Dincolo de umorul IT-istului clujean, realitatea surprinsă de propunerea sa rămâne: administrația locală vine cu tot felul de propuneri fanteziste, prezentate ca „mărețe realizări” cu mult înainte de a le pune în practică, doar pentru a-și ușura (sau justifica) viața lor de funcționari ascunși prin birouri, opaci la problemele reale ale orașului.

incendiuDin bula lor din centrul orașului, funcționarii clujeni propun tot felul de aplicații, care mai de care mai aberante, da de vor înmulți virtual locurile de parcare, calitatea aerului, sau numărul de autobuze din oraș. Nimic despre optimizarea semafoarelor, finalizarea Sistemului integrat de management al deșeurilor = groapa ecologică de la Pata Rât sau alte probleme reale.

Noi am propus aici ca, până ce va fi montat funcționarul virtual în cartierul Zorilor, cu toate softurile lui de bancomat ceva mai deștept, să implementăm în aceeași locație o clonă după Emil Boc –  un automat care să vândă gogoși și cafea. Ar face sigur suta de mii de euro în cei 4-5 ani (20.000-24.000 euro pe an / 2.000 euro pe lună) până când va fi gata Antonia, pentru a-i acoperi cheltuielile de dezvoltare.

Pentru că locuitorilor Clujului le place primarul Emil Boc – așa real cum este, cu toate defectele sale. Sursă foto: Monitorul de Cluj.

Advertisements

Lasă un răspuns