Advertisements

Teatru și bere

În timp ce umblu prin Ardeal să văd ce mai e nou prin teatrul românesc, la Cluj se preumblă actori din București. Și nu orice actor – ci unul celebru prin pantomimă și eseuri. Autorul și regizorul de teatru român Dan Puric a fost invitatul Berăriei culturale de la Fabrica Ursus (în timp ce fabrica e, desigur, pe la Timișoara).

Am trecut și eu pe-acolo când a fost invitată judecătoarea Dana Gârbovan și erau aproape 30 de persoane în sala de la demisol. Joi, la Puric, citesc că ar fi fost aproape 1.000. Valoarea? Ia să vedem ce zice Wikipedia despre el:

Dan Puric a promovat în calitatea sa de regizor un spectacol de teatru total, o sinteză a artelor dansului, costumului și mimicii, care amintește experimentele din perioada interbelică a marelui regizor francez Jean-Louis Barrault și teoria supramarionetei, formulată de regizorul și teoreticianul teatrului E. G. Craig, care s-a bucurat de notorietate în România și a corespuns cu activitatea regizorului român Haig Acterian.

Așadar, Puric practică teatrul total, iar reprezentațiile sale entuziasmează publicul. Lumea e rea, dar maestrul o face mai bună prin spectacolele sale, cu sau fără vorbe. Mai bine totuși cu vorbe, fiindcă ascultându-l, parcă ni se șterg păcatele și greșealele, cele de voie și cele fără de voie, cele cu știinţă și cu neștiinţă. Pentru că dară cum altfel, decât din neștiință putem merge pe calea berăriei, ascultându-l pe maestru glăsuind în neguri.

Conferința a fost un remake: exact aceleași idei au fost vehiculate și acum un an, prinse în aproape aceleași vorbe, cu infime variațiuni, pentru că Puric e de fapt un brand. Unul bine primit peste tot în țară – iar în Cluj, nu doar la Berărie, ci și la Auditorium Maximum sau la Cinema Florin Piersic.

Portretizat de Radu Țuculescu în Măcelăria Kennedymarele Petric este un fost comediant, actualmente „glăsuitor și interpret” de scheciuri comico-filozofico-profetice, care afirmă că „suntem unici”. Că suntem un popor rafinat, de o „străveche înțelepciune” – atâta doar că trăim într-o țară „care începe să-și piardă rosturile”.

În cinci ani de zile, teatrul românesc a căzut fantastic, numai patologii, numai lucruri îngrozitoare. Literatura e la pământ, cinematografia românească premiată dincolo vorbește numai despre avorturi și curve, tare patologice.

Acuma, cine știe, recunoaște schimbarea de ton față de conferințele „suave” de acum 5-10 ani! Andrei Pleșu remarca „mica pompă profetică” a discursului său. O „altă parte a presei” a publicat în 2010 informația că Dan Puric a fost informator al Securității, sub numele de cod Cristian. Dar ce-i lipsește glăsuitorului emerit este tocmai smerenia. Dacă ar fi existat, aceasta l-ar fi dus, probabil, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator.

Advertisements

Lasă un răspuns