Advertisements

Banditul Whisky la Zilele maghiare

Printre artizanii veniți săptămâna trecută la Zilele maghiare ale Clujului s-a aflat și Attila Ambrus, un român născut la Miercurea Ciuc, care a fugit din țară în 1988 și a ajuns la Budapesta. Puțini știau că Ambrus olarul a fost la vremea lui cel mai celebru spărgător din perioada comunistă (și apoi de tranziție) din Europa de Est, care a umilit poliția maghiară în anii ’90.

ambrusPornind de la jafurile sale din Budapesta, care l-au făcut atât de popular printre unguri încât a devenit un soi de erou legendar, un regizor american cu origini maghiare a lansat anul acesta un film, A Viszkis, destul de reușit. Dacă faci abstracție de dulcele grai maghiar și inegalabilul ”bozmeg” folosit la scenele mai intense, nici nu-ți dai seama că nu te uiți la un film de Hollywood.

Banditul Whisky e, până la urmă, un film și despre românul Attila Ambrus. După cum singur a recunoscut într-un Q&A, era obișnuit să fie catalogat ba român, ba ungur: „în Ungaria mi se spunea «român împuțit», iar în România, «bozgor»”.  Acest Robin Hood modern al Ungariei a făcut 10 ani de puşcărie, iar acum lucrează ca olar şi are brandul său privat de ceramică, numit „Banditul Whiskey”.

Cei de la Radio Cluj au reușit și un interviu cu el, care poate fi urmărit aici. Eu am să remarc filmul, mai ales prima parte, cea care acoperă perioada petrecută în România de Attila Ambrus. Scurta introducere schițează portretele părinților (o mamă absentă și un tată bețiv), apoi școala de corecție, armata și mai ales fugitul din țară – partea cea mai interesantă.

ambrusattila2Nostalgicii comuniști se vor bucura de câteva portrete și lozinci cu Nicolae Ceaușescu, amplasate pe pereții scorojiți ai școlii de corecție unde și-a petrecut Attila Ambrus câțiva ani. Attila a rămas un romantic: nu se apropie de bănci, nu are cont şi nici card.

După ce că ne-au plecat medicii, profesorii, IT-iștii, aflăm că ne-au plecat și bandiții cu talent, păgubindu-ne de un film în care banditul maghiar putea fi eroul nostru național!

Gândul mă bântuia încă din copilărie. Prima carte pe care am citit-o era despre marele jaf al trenului poștal din Anglia.

„I-am admirat sincer pe cei care au reușit să ducă la bun sfârșit cel mai mare jaf al secolului și le-am urmat exemplul”, mărturisește Ambrus Attila în cartea sa autobografică „Eu, Whiskyman”. Într-un interviu acordat pentru Cinemagia, Gloria Sauciuc, l-a întrebat care este cel mai mare regret din întreaga sa „carieră” de bandit:

Regret că nu am îngropat undeva banii. Dacă eram ceva mai înțelept, i-aș fi îngropat, și azi nu ar mai trebui să muncesc atâta. Acest lucru îl regret, ca și faptul că nu mi-am investit banii în întreprinderi care astăzi ar funcționa automat. Atâta regret.

Întrebat de Dan Brumar ce îl mai leagă de aceste meleaguri, Ambrus Attila a răspuns:

România, Transilvania, e patria mamă. Vreau să fiu înmormântat aici, nu în Ungaria. Rădăcinile sunt foarte importante pentru mine, de aceea m-am întors acasă, la trei luni după eliberare, să vizitez mormântul bunicilor mei, mormântul tatălui meu. De regulă, vin în fiecare an.

Advertisements

Lasă un răspuns