Advertisements

AVE, doar un manifest politic?

AVE s-a bucurat două zile de o celebritate de carton, profitând de weekend-ul în care apar doar comunicate de presă și se dau like-uri. După ziua de luni, când nici iarba nu crește pe facebook, au apărut marți și miercuri primele articole serioase. Unii au văzut că Alianța pare din alt film, vrând să formeze un Westeros, ca-n Game of Thrones.

Alții au analizat și premizele anunțului: când fac politicienii alianțe? În preajma alegerilor, când ceva merge prost. Și atunci, au dedus cei din presă, AVE este o rebrenduire, noul ARD, semnul că PNL vrea să-și securizeze influența locală, transformându-se într-un partid regional. Iar „frații” își joacă, practic, ultima carte cu această alianță, care are ca scop impunerea în media ca „frecventabili” a unor politicieni controversați precum Boc, Falcă sau Robu.

boloCum am afirmat din start, Bolojan e singurul care deține ceva know-how. Acesta e singura nucă tare a Alianței, așa cum Falcă e coaja de sămânță. Mă mir că nu l-au luat pe Hava (alt PDL-ist cu lipici la fonduri UE) în locul său în gașcă, probabil din cauză că orășelul acestuia era prea mic pentru ambițiile lor regionale, iar omul are puține laikuri.

Brusc, prin această operațiune de rebrenduire, cei 3 reapar ca vajnici gospodari, puși pe aprige fapte în slujba dezvoltării și bunăstării cetățenilor. Mănâncă jar caii lor nărăvași, ținuți în frâu până acum, nu de incompetența și cercurile de interese din preajma lor – ci de București, de centru. Din motive de imagine electorală însă, călăreții au sărit deja calul.

Nu par să înțeleagă nici contextul național actual, politic și instituțional, nici posibilele consecințe ale aroganței lor de a-și depăși atribuțiile administrative, teritoriale și economico-financiare. Cei trei primari și-au arătat aici limitele și necunoașterea legilor de care în mod normal se presupune că se lovesc tot timpul. Ce au greșit „frații”? În primul rând, au promis mai multe decât pot face. Apoi, și-au depășit limitele administrative, punând contre administrației centrale, în loc să forțeze colaborarea Bucureștiului cu proiecte.

robuȘi nu în ultimul rând, s-au grăbit să semneze – pentru ca AVE să devină oficială este nevoie de un vot favorabil în Consiliile locale ale tuturor celor patru oraşe. Va urma o cursă reparatorie ca în filme. În caz că eşuează, Alianţa Vestului o să-i bage în comă politică pe fondatorii ei, la pachet. Năzuinţele lor, cam exagerate în momentul de faţă, s-ar putea transforma în paşi înapoi pentru comunitățile pe care le păstoresc.

Clujul, de exemplu, n-are cum să ajungă la 1 milion de locuitori, cum visează Boc printre alei, căci migrația externă o depășește pe cea internă. Și oricum, am face implozie! Legat de subiectul real al AVE, concluzia e că PR-ul este bun în primăriile din vest (cu excepția Timișoarei cu un primar cam bufon) dar corupția n-are un parfum mai diafan decât în Teleorman.

Orașele nici nu duduie, cum visează vistieriile primăriilor, două din cele patru pierzând chiar locuitori, iar unul stagnează; doar Clujul creste ușor, printr-o suburbanizare haotică, în cârdășie cu Floreștiul. Dincolo de aceste considerente, manifestul politic al celor 4, camuflat într-o Alianță pentru prosperitate, este o alternativă la modul clasic de a denigra Bucureștiul și de a mânji Guvernul cu rahat în direct la TV.

Cei patru nu vor speria vestul cu această găselniță de a atrage oamenii de partea lor, care pare totuși o abordare mai isteață decât obișnuitele văicăreli în declarațiile publice – dând în același timp o lovitură Guvernului, care nu a făcut mare lucru în afară de încurajarea shoppingului, în ultimii doi ani. Nu doar în Transilvania, ci în toată țara.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: