Advertisements

Artă-mă

Îmi plac artiștii anonimi și-mi place graffiti ca mod de exprimare, ma întreb însă dacă și celor ale căror fațade sunt decorate pe ascuns le place… sau celor care de-abia își văruiesc exteriorul casei și se trezesc a doua zi dimineața cu o compoziție „plină de culoare”, optimistă în felul ei, dar care e mai greu de șters 🙂

Graffiti-ul a făcut unora și bine. Unul dintre celebrii street-artists din Marea Britanie, cunoscut doar după stil și semnătură, a salvat de la faliment un club plasându-i la intrare, pe fațada, una dintre „operele” sale. Tot orașul a trecut pe-acolo sa admire lucrarea, și, desigur, să bea o bere…

Mai demult și prin București umbla un metrou acoperit în întregime de graffiti… m-am întrebat mereu dacă îl lăsau pe traseu din lipsă de trenuri, sau au făcut-o special? Era, oricum, o pata de culoare printre garniturile anoste de metrou, mai nou înfășurate în ștraifuri cu diverse reclame. Ceea ce ma duce spre ideea că  – din când în când – un autobuz,  un metrou sau chiar un vagon de tren, ar putea fi „lăsate pradă” acestei arte stradale, pentru a mai înviora puțin orașul…

Sunt orașe din Europa care și-au chemat artiștii, cunoscuți sau nu, sa lucreze în diferite zone special destinate a fi acoperite cu graffiti, zone vizate ma ales de turiști… Totul într-un cadru legal. Pentru ca exista și artiști care au ieșit din anonimat și își vând cu mult succes lucrările… Da, lucrări graffiti! Sigur, e greu sa oprești un fenomen răspândit în toată lumea, îl poți însă stimula și transforma din spontan – și dezvoltat pe furiș – într-o formă de exprimare nu doar artistică ci și legală… Aș prefera, sincer sa fiu, în unele locuri, lucrările pline de imaginatie ale acestor „haiduci” ai picturii „post-rupestre”, în locul reclamelor la supozitoare, detergenti sau asigurări de viață! Sorin Alexandru Sontea – Ziarul de la cafea

Advertisements

Lasă un răspuns