Advertisements

Clujul micilor speranțe

Cum e Clujul la-nceput de 2019? Parcă mai plin de speranțe și liniștit decât orașul de la sfârșitul lui 2018, în care toată lumea se grăbea să plece undeva. Unii acasă, dar străzile erau pline, alții în mini sau maxi-vacanțe, dar cei mai mulți și-au făcut Revelionul pe-acasă. Ne-am decontaminat oare de festivism? Habar n-am și nici nu prea-mi pasă (n-ar fi rău, totuși), cât mă afectează că dispar tot mai multe chipuri cunoscute.

O lume întreagă se duce și, altundeva (într-o altă bulă decât a mea), mai e probabil o alta, care stă s-apară. Să domine peisajul. Dispare o lume a celor pasionați de povești ca să lase loc alteia, dominată de story-telling. Tuturor ne plac poveștile, dar să nu fie despre noi. Suntem eroii poveștilor pe care le citim, dar nu la propriu: toate li se întâmplă personajelor cu care compătimim, nu nouă.

Pentru că atunci când ni se întâmplă nouă, se schimbă foaia – nu mai e o poveste, e o… nedreptate, uneori. Alteori, poate, o dramă. Și abia atunci încercăm să înțelegem ce se întâmplă, la finalul poveștilor. Sau la finalul unui an. Timpul e o convenție – fără început sau sfârșit – doar noi îl feliem așa, după rotația pământului în jurul soarelui.

Apoi vine rândul orașului să-l facă tăiței: stai la coadă, la semafor sau pur și simplu vorbești la telefon în timp ce conduci sau mergi pe stradă. Nu știu alții cum sunt dar eu, când mă pregătesc de-un drum mai lung, mă uit la clipuri cu accidente și-ascult melodii cum e cea de mai jos 😉

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: