Advertisements

Cum să deschizi / să menții o afacere în Cluj

Cică românii au spirit antreprenorial; până acum o vreme (înainte de criză) se puteau face mici afaceri în RO și cu bani împrumutați. Acum, cei mai răsăriți iau fonduri europene, iar beginnerii se bat pe start-up-uri. Problema nevăzută a Clujului e că, de ceva vreme, capitalul necesar pentru susținerea timp de 3 ani a unei afaceri (1/3 din start-up-uri dispar după primul an), devine uriaș, și pur și simplu micii întreprinzători clujeni nu mai au cum să îl asigure.

Lumea e interesată însă doar de poveștile de succes. Cât despre eșecuri, de vină sunt (în primul rând) doi factori cu care clujeanul chiar se mândrește, pentru că nu prea-l afectează direct: chiriile mari și salariile în creștere. Chiar dacă ești clujean la doar a doua generație, nu cred că locuiești cu chirie. Au primit ai tăi un apartament de la stat pe care chiar dacă nu-l folosești acum, tot îl vei moșteni cândva – și, cel mai probabil, îl vei închiria.

Dacă vrei să-ți deschizi un mic atelier sau vreun magazin de cartier, sigur ai ochit vreo fostă uscătorie sau un spațiu tehnic pe la parterul blocului, doar n-o mergi tu să iei vitrină pe centru, la scorurile nebunești pe care le pretind ăia acolo. Și până la momentul X, ai pus ceva bani de-o parte – că doar ai salariu bun, că ești clujean! Dacă n-ai avut intrare la Primărie pe vremea lui Funar, ai găsit un cunoscut în mandatul lui Apostu sau al lui Boc, care să-ți facă. Intrarea.

Sau dacă nu la Primărie, la Prefectură. Sau Universitate. Sau. În orice caz, tu nu te arunci precum viniturile care au impresia că pe-aici umblă câinii cu covrigi în coadă. Și totuși, vine un moment când trebuie să te extinzi. Afacerea e un organism viu: dacă nu-i dai să mănânce, te mănâncă ea pe tine. Atunci ieși la vânătoare, în Clujul real, și descoperi și tu că-s prea mari chiriile și nu găsești oameni. Clujenii-s făloși, cum să-ți lucre ei sub 500 euro? Mai pune și tu 100, șefu`.

Da` ce știi să faci? Păi, să conduc mașina, marketing pe internet, lucru în echipă. Să te plângi când e prea puțin de lucru, știi? Sau să dai sfaturi? Angajații au senzația că știu mai bine decât șefii lor ce e de făcut, fără să cunoască toate datele problemei. Abia când se confruntă pe propria piele cu greutățile își arată caracterul: fie dezertează, fie devin flexibili.

Abia atunci încep foștii angajați, deveniți antreprenori, să mănânce și ei din pâinea graham a privatului. Și-și dau seama că nu-i ca aia de la Panemar. N-am vrut să jignesc pe cineva prin postarea asta, și nici nu cred că vreunul din „virtualii” aflați pe lista mea s-ar regăsi în tipologia schițată. Am vrut doar să semnalez o stare de fapt: că-n Clujul cel fălos, e tot mai greu să susții o afacere. Bine că ne face Boc metrou, să ne-ascundem sub pământ de rușine!

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: