Advertisements

Clujul în cifre

Câteva cifre din cel mai plin de contraste oraș din România: peste 1.500 de locuinţe noi la Cluj în primul trimestru al lui 2018, la mai bine de 1.500 de euro/metrul pătrat de cărămidă și beton. Nu e de mirare că aici trăiesc cei mai certați cu locul dintre români. Costul vieții e mare, poate cel mai mare din țară, iar „bogații” locului sunt în etapa de acumulare.

imagesInvestițiile în infrastructură se fac tot mai greu, cu mari sincope (cauzate atât de proiectele greșite cât și de lipsa fondurile), încât aceasta abia mai ține pasul cu ritmul de „îndesire” a populației orașului. Noroc că vara și-a intrat în drepturi iar o parte din studenți au plecat pe la casele părinților sau bunicilor, pepenii sunt ieftini și iarba crește de la ploi și soare. Totuși, se pare că și obiceiurile acestora sunt în schimbare, mulți revenind pe final de iulie în oraș pentru a-și schimba locuința, a-și găsi un job sau intership sau pentru a nu rata festivalurile.

După valul de discuții cu asistați sociali, se aude că iar e la modă să-ți dai demisia și să intri în antreprenoriat – ceea ce nu-i rău deloc (chit că e aiurea): tendința asta spre demisii este semnul unei piețe de muncă puternice, fiindcă angajații părăsesc un loc de muncă pentru un altul, mai bine plătit sau cu mai multe perspective.

Asta tocmai când a crescut și oferta de locuri de muncă (sunt disponibile aproape 1200 în județ, cam la același nivel cu Sibiul și Aradul), de la ingineri de sistem și agenți de securitate la curieri și agenți de vânzări, funcționari informații clienți, electricieni sau muncitori în industria textilă – puteți consulta lista completă aici. Astăzi tot e ziua mondială a emoticoanelor, așa că 🙂

 

 

Advertisements

Lasă un răspuns