7X5. În 35 (doar două stații)

Oaaaai, ce nasol e ca, într-o zi cu minus cinci afară, după ce ai așteptat fix cinci minute în faţa gării autobuzul, te-ai urcat cu greu și stai într-un picior, bagaje multe – să te trezești întrebat dacă ajunge nu știu unde. Dar e o bătrînică simpatică, tu trebuie să fii bun și amabil oricîte ai avea pe cap, așa cum îți recomandă și Dan Puric, n-ai încotro, îți stabilizezi poziția nesigură și răspunzi, sincer binevoitor.

Adaugi și că nu ești chiar sigur, deh!, o generozitate gratuită, mare minune să nu fie o reminiscență de la alea două pagini de Coelho pe care le-ai citit peste umărul unui bărbos, mai devreme, în uşa trenului de Bucale, că tu cobori destul de repede și că e bine să se intereseze și la altcineva. Te întreabă dacă e frumoasă, tu, surprins, bîigui ceva cum că da, și-ți povestește apoi ce cartier nou și frumos e la capătul liniei; Zorilor sau cam așa ceva. Doar că e de preferat să-l vezi primăvara sau vara.

BF3-1106

Stație pe linia 35 – CTP Cluj-Napoca

E înghesuială și deja ți-e rușine de supliciul la care dialogul supune urechile celor cinci persoane de pe metrul pătrat de 35. Pe vremea ta, prin ‘70 pe ruta asta era vorba de un Ikarus articulat, roşu. Oare să cobori cu o stație mai devreme? Semaforul se face galben și chiar înjuri în barbă minutul adițional și prelungirea inerentă de dialog. Într-un tîrziu vine și stația, îți vezi tortura încheiată și, de bucurie, transpiri moderat, știind că fluxul de urcare te va despărți de tanti cea vorbăreață.

Nu-i deloc așa! Se închid ușile și ea e tot lîngă tine. La urma urmei, nu arată rău, iar o secundă gîndești chiar imoral. Reușești cu greu să-ți introduci gîndurile rele la cutie, le încui bine, ea te întreabă de zodie, se bucură că e ca și a celui de-al cincilea bărbat, singurul pe care l-a iubit și care asculta muzică multă, dar a murit de cinci ani. S-au căsătorit tîrziu, el fusese pe la „Canal”, a avut un contact cu nişte unguri de la Consulat, Securitatea l-a mirosit, iar ea și-ar fi pierdut serviciul; au făcut nunta abia cînd i-au dat drumul.

Nu scoți nici un cuvînt, sperînd că faci bine. A fost greu după ce a murit, ea s-a și îmbolnăvit, dar a scăpat, apoi a trebuit să modifice totul în casa aia imensă cu cinci camere de pe Traian ca să-i fie mai ușor și să nu-l mai vadă peste tot. Te întreabă pe unde stai, scormoneşti prin memorie şi îi zici ceva aiurea, era un mic Peco pe Horea – cunoaște zona și îi place, trage uneori cîte o țigară pe banca aia din capătul străzii pe care o știi și tu. Vine stația, începi să respiri normal și să prinzi culoare în obraji; asta nu se vede, e destul de puțină lumină, bine măcar că bagă căldură.

Cobori, ea la fel, și te trage discret de braț privindu-te galeș. Spune ceva și că vă înțelegeți bine, nu-ți dai seama despre ce e vorba, zice de legătura dintre Taur-ea și Pește-tu. Moment în care nu știi dacă să îi ceri adresa sau numărul de telefon fix, oricum ai cîteva nopţi la dispoziţie, privirea evaluatoare îți alunecă în jos, dai de niște ciorapi gri tricotați, continuați cu o pereche de cizme comune de gumă cu un 5 mare desenat pe ele; te scuturi pe interior și renunți. Te desparți politicos și ușurat; sau…?

*

Ai ajuns, prea rar şi pentru prea puţine zile prin oraşul tău drag. Ai plecat de fix 35 de ani…

Pe Horea erau trolee, 2-ul, 3-ul, 4. Ăsta ajungea sigur pe la Someşeni, îl luai pentru magazinul de mobilă. Acum merge tramvaiul.

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional “Vasile Voiculescu”, 2015.

Lasă un răspuns