Advertisements

Lună: ianuarie 2018

Statul perpendicular

În loc de sintagma statul paralel, care se folosește excesiv și unde e cazul și unde nu, astfel c-a ajuns un eufemism, vă propun statul perpendicular. Când spui despre cineva că este „paralel” cu subiectul înseamnă că respectivul este totuși în temă, doar că vorbește aiurea pe subiect și nu prea nimerește – dar se îndreaptă totuși în aceeași …

DIICOT destructurează o rețea de hipsteri

După ce a fost tras de mânecă pentru tergiversarea de ani de zile a cazului Lucan la Cluj, DIICOT-ul local s-a pus pe treabă (bine, cu ajutorul Drug Engorcement Agency SUA şi BCCO România) și a destructurat o rețea de hipsteri formată din Cosmin Muntean, fratele său Cosmin Muntean, Ovidiu Piroș și Dorin Gabriel Poruțiu. Hipsterii clujeni nu ratau …

mica Unire la Cluj

Istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB, a fost prezent ieri la lansarea cărții lui Horea Porumb organizată de Editura Școala Ardeleană la sediul Uniunii Scriitorilor din România filiala Cluj, și alaltăieri la sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”, organizată de Academia Română și Patriarhia Română. Să notăm câteva din declarațiile domniei …

Cum au sărbătorit clujenii mica Unire

Unii s-au bucurat de ziua liberă legală, alții au încins hora cu politicienii sau între ei. Dacă am fi avut asemenea politicieni și acum 159 de ani – precum cei de azi – Unirea Principatelor Române nu ar fi avut loc deloc (sic!), deoarece era zi liberă. România modernă s-a construit prin muncă, devotament și statornicie. Mai sunt …

Afaceri bulgărești

Termenul desemnează în limba română acele afaceri de slabă factură, dubioase, exact genul de afaceri care-i tentau pe români înainte de criză: cu multe riscuri, dar și eventuale câștiguri fabuloase – care de cele mai multe ori se dovedeau doar păguboase. Un exemplu perfect de film românesc (al regizorului basarabean Igor Cobileanski) pe acest subiect este Afacerea Est – îl recomand cu …

Guvernul Servil 2

Horațiu Pepine enumeră pe situl DW.com/ro 5 motive clare pentru care președintele a greșit numind-o pe Viorica Dăncilă la șefia guvernului Servil 2. S-a discutat mult despre această doamnă cu referiri la freză și alte lipsuri mai mult sau mai puțin importante, fără a ține cont de ce reprezintă de fapt numirea sa. Acum, când umblă …

Autostrada norilor

După 2016, cel mai negru an pentru infrastructura rutieră din România, în care nu s-a tăiat panglica la niciun kilometru de autostradă, a venit un 2017 gri în care au fost inaugurați doar 15 km. Nici 2018 nu pare a fi deloc roz-bonbon, după ce recepția loturilor 3 și 4 din Drumul rapid Sebeș-Turda, numit mai nou A10 …

3 consecințe ale demisiei lui Tudose

Premierul interimar Mihai Fifor îl demite pe șefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, împuternicindu-l pt 6 luni pe Alexandru Cătălin Ioniţă, la propunerea ministrului Afacerilor Interne Carmen Dan; Klaus Iohannis o numește rapid pe lidera femeilor PSD, teleormăneanca Viorica Dăncilă în funcția de premier, deși pe 20 ianuarie (adică peste 3 zile) în capitală este anunțat cel mai mare miting …

Vechile străzi noi ale Clujului

Am căutat azi pe cineva pe strada Pavlov din Cluj, și GPS-ul mă ducea doar la Pavlov Apartments. Noroc cu el, altfel nu găseam veci după denumire noua stradă cardinal Iuliu Hossu pe care-am trecut de atâtea ori. De ce spunem încă strada Pavlov, sau piața Engels, deși acolo în apropiere tronează statuia lui Agârbiceanu iar …

Orașul noaptea

Tinerilor le plac orașele vii. Prin asta ei înțeleg orașe care nu dorm niciodată. Numai că orașele astea somnambule par că nici nu se trezesc vreodată la ceva anume, cum zice Zully Mustafa aici: oamenii alunecă dimineața pe străzi, desprinzându-se cu un fâșâit din visele lor uitate, din rămășițe de dorințe pietrificate și lăsate baltă în …